Emilian Isaila : Descinderea DIICOT a fost o operațiune pregătită în „cercurile de reflecție” ale PSD, cu sprijinul unor magistrați și persoane care gravitează în jurul președintelui pentru compromiterea lui Ilie Bolojan, a PNL și USR

BucureștiEmilian Isaila : Descinderea DIICOT a fost o operațiune pregătită în „cercurile de reflecție” ale PSD, cu sprijinul unor magistrați și persoane care gravitează în jurul președintelui pentru compromiterea...

Nu am scris nimic vreme de trei zile despre cazul Dumbrava, Bihor, pentru că, în general, sunt suspicios în legătură cu orice informație spectaculoasă care vine de la autoritățile române.

Când încrederea cetățenilor în instituțiile publice e atât de scăzută, te poți aștepta la ce e mai rău, mai ales când anunță că au realizat ceva „spectaculos”.

Când e vorba de sistemul de justiție, lucrurile sunt catastrofale. Așa că tot ce vine de acolo trebuie privit, la început, cu o mare neîncredere.

Astăzi, după o documentare cât de aprofundată am putut să fac, după discuții cu mai mulți oameni, după ce am citit și coroborat sute postări de pe rețelele sociale, pot să spun că descinderea DIICOT a fost o operațiune pregătită în „cercurile de reflecție” ale PSD, cu sprijinul unor magistrați și persoane care gravitează în jurul președintelui pentru compromiterea lui Ilie Bolojan, a PNL și USR, noua alianță care se opune sistemului condus de Nicușor Dan, cum singur a subliniat.

Din capul locului trebuie spus că stabilimentul de îngrijire a bătrânilor, condus de domnul Viorel Pașca, funcționează fără acreditare și pică la orice control al instituțiilor statului român.

Dar DIICOT nu pentru asta s-a dus acolo, ci pentru a crea conținut media cu care să alimenteze rețeaua de televiziuni, site-uri și influenceri conectată la banii PSD, oferind muniție de atac social-democraților în lupta cu Bolojan, PNL și USR.

Reamintesc că DIICOT investighează cazul Nordis de trei ani și nu a închis rechizitoriul. De asemenea, e parchetul care a făcut praf Dosarul 10 august și, de doi ani, anchetează in rem un dosar în care Călin Georgescu e acuzat că a săvârșit o înșelăciune de peste un milion de euro fără vreo rezoluție.

Nu poți să arestezi un om, să-l acuzi de trafic de persoane, cum s-a întâmplat în cazul Viorel Pașca, iar tu, ca procuratură anti-mafia, să nu spui nimic despre complicitatea instituțiilor statului, care, timp de 20 de ani, i-au trimis mii de persoane vulnerabile ca să scape de ele, să taie din cheltuieli și să nu-și asume nicio responsabilitate pentru suferința, umilința și moartea lor.

Exact asta a făcut DIICOT și, de aceea, întreaga descindere de la Dumbrava, în opinia mea, e doar o acțiune executată la comandă politică.

În comentarii se află trimiterea la un articol care încearcă să demonstreze cele scrise mai sus cu documente, comunicate oficiale și precedente sugestive.

Imagine. O cameră din „azilul groazei” de la Dumbrava. Poza e atașată alături de altele comunicatului oficial al DIICOT despre spectaculoasa descindere din județul Bihor.

E foarte probabil ca mii de persoane în vârstă și vulnerabile să trăiască în condiții mai rele și să fie tratate mai prost în centrele de îngrijire acreditate decât au fost cele „salvate” de DIICOT.

Sursa foto: DIICOT/ Poliția Română

Check out our other content

Check out other tags:

Most Popular Articles